"Visele mele sunt fulgi de západá, când ajung la realitate, jos se topesc. Visele mele sunt simple amintiri, desertáciuni. Visele mele s-au pierdut în timp printre atâtea dureri..., suferinte.... Visele mele sunt flori ale durerilor. Realitatea însási este un vis crud, poate un cosmar? Când omul înceteazá sá mai viseze, atunci el înceteazá sá mai tráiascá, sá mai fie om. Visele mele sunt amintirii..., amintiri dulci..., amintiri amare. Visele
mele poartá ca o povará amintirea grea si tristá a imaginii noastre. Acest vis a devenit obsedant. De ce? Pentru ce? Ciudate întrebári într-o lume în care întrebarea nu-si mai aflá rostul. Credeam cá totul se poate controla, pâná si sentimentele, dar m-am înselat. Oricât ai încerca, nu vei reusi sá desávârsesti nimic. Sufletul este ca o oglindá pe care un om cu gesturi nesábuite a reusit sá o spargá. Acum este în zadar efortul de a mai încerca sá repari ceva. Toatá viata vei umbla dupá cioburi încercând ca într-un joc de puzzle sá le unesti. Nu vei reusi si asta o stii dar continui sá ignori. Prin gând îmi trec mii de fragmente de vise... acum imposibile. Niciodatá gândul nu-ti va fi mai real, numai dacá tu îi vei da valoare si sens. Iubirea e ca o picáturá de rouá de pe un trandafir care se topeste timid sub razele soarelui."
