"Se însealá acela care crede cá stie ce este viata. M-am înselat si eu, aláturi de altii, si pot sá spun cá îmi pare bine. De ce? Pentru cá am simtit ceva... Am uitat de mine, de lume, de Univers. Toatá fiinta-mi paradoxal de zbuciumatá era strábátutá de ochii ei. Tráiam prin ea.
Era Paradisul? Sau ...Iadul? Era un înger? Sau ...un demon? Acum, la fel ca si atunci, aceste întrebári nu-si gásesc ráspunsul. Probabil cá sunt axiome ale existentei noastre, dovezi inexpulzabile ale trecerii prin viatá.
Cine ar putea sti dacá viata este o însusire sau o...calitate? Cine ar putea sti daca omul iubeste sau... vrea? In schimb, toti stiu ce am simtit: împietrirea aceea la vederea ei. Toti cunosc scânteia ce a fácut sá explodeze în mine un foc bizar ce mi-a incendiat sufletul. Mi-a zdrobit ratiunea, mi-a frânt aripile, mi-a schimbat viitorul.
Iubeam... Imaginea închipuitá a Edenului pálea, când zâmbetul ei îmi sáruta chipul... Glasul ei, în contrast absolut cu vocea lumii ce má înconjura si care îmi zgâria timpanele, umplea cu sunete calde aerul, dându-i parcá un gust dulce. Mireasma care o înváluia îmi párea nefireascá, aproape neomeneascá.
Atunci am multumit Celui de Sus pentru cá ochilor mei le-a fost permisá vederea Sublimului. Nu am îndráznit sá o pângáresc cu atingerea mea, ar fi fost un sacrilegiu, mi-am imaginat doar dumnezeiasca senzatie.
M-am trezit apoi brusc. Sunt sigur cá o sá mi se înteleagá disperarea când... Doamne, fusese doar un vis! Má îndragostisem de un vis.
Ceea ce pare la prima vedere o nebunie este totusi, uneori, fidela copie a cruntei realitáti..."
