"Nu stiu ce sá-ti spun, nu stiu la ce sá má gândesc, mi-e rusine de propriile mele gânduri, as vrea sá má ascund, dar nu am unde, as vrea sá má destáinui, dar nu am cui. Las soarta sá hotárascá - calc peste constiinta mea si îti scriu. Iti scriu... tocmai tie, tu care ar trebui sá-mi cunosti cel mai putin gândurile, vei afla ceva ce mie mi se pare ciudat, straniu. Eu sunt un fir de nisip din imensul desert al vietii si as vrea ca vântul
sá-l legene pe aripile sale, punându-l în grádina ta. De dragul táu m-as face floare, as înflori lângá fereastra ta, ti-as dárui mireasma sufletului meu, te-as adormi, iar apoi te-as preface în tárâna în care-mi înfig rádácinile. Nu má iubesti si cu toate astea eu te iubesc. Nu am nici o sansa de la tine. Cu fiecare gest încerci sá má jignesti; iar atunci eu îmi aud bátáile inimii care suná asemenea ciocanului la poarta vietii. Uneori privirea ta má pátrunde pâná în máduva oaselor, má cutremur si îmi vine sá fug de sub vraja ta, dar nu pot, picioarele îmi sunt întepenite, buzele nu mai pot sá scoatá nici un cuvânt. As vrea sá te uit, dar fiecare melodie fiecare dans îmi aminteste de tine. Tráiesti în mine, esti o párticicá esentialá a sufletului meu de care nu, nu má pot despárti niciodatá, niciodatá !"
