"Tu & ploaia
Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul. Dar dacá ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zári, pentru cá sunt totul ce este în jurul táu: sunt depártarea, sunt apusul si rásáritul... Sunt totul si, totusi, nimic...
Ai ascultat vreodatá ploaia? Ai privit-o cum sárutá pámântul, iar acesta îi ráspunde la sárutári sorbindu-i picáturile márunte? Ai vrut vreodatá sá plângi, dar speriat ti-ai retras lacrimile înáuntrul táu?
Iti trimit lacrimile mele pentru cá sufletul meu se îneacá în lacrimi; îti trimit sufletul meu pentru a-i da viatá prin tine...
Gândeste-te la mine: fii pámântul meu, lasá-má sá fiu ploaia ta..."
